Mircea Cărtărescu: “Mă consider un expatriat. Am fost eliminat din viața publică cu o brutalitate securistică”

18 iunie 2013 | 1

Scriitorul Mircea Cărtărescu face un rechizitoriu dur al societății românești în ansamblul său, în cel mai recent interviu acordat lui Dragoș Ghițulete, pentru publicația Revista 22. El vorbește cu seninătate despre beneficiile retragerii din viața publică, diferențele, substanțiale și esențiale, dintre jurnalism și literatură, dar și despre relația personală cu propria țară.

Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români ai momentului, califică extrem de dur parcursul istoric modern al României, ajungând în acest moment în postura de a se considera nici mai mult, nici mai puțin decât un “expatriat”. Un expatriat pe care, merită precizat, nu l-a dat nimeni afară de nicăieri, ci singur a luat decizia de a se autoexclude în căutarea inspirației pentru viitoarele sale volume.

Iată în continuare principalele declarații făcute de Mircea Cărtărescu:

- “E adevărat că jurnalismul e o catastrofă pentru un scriitor, dar nu doar din cauza diferenței stilistice, oricum mare, dintre scrisul de foiletoane și cel de literatură. Important e că jurnalismul e un stil de viață și de gândire diametral opus celui al scriitorului. (…)E de neimaginat un Kafka autor de editoriale, cum nu ți-l poți imagina nici militant sau dizident. Dar mulți scriitori români, unii la fel de delicați ca autorul praghez, au fost constrânși să trăiască din scrisul de articole. „Scriu la gazetă, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să trăiesc!“, izbucnea Eminescu într-o scrisoare. De câte ori nu mi-am spus și eu asta în cei 7-8 ani în care-am scris articole!

- “Sunt născut în 1956 și pot face azi un racursiu simplu al vieții mele. Anii ‘50 au fost mizerabili, anii ‘60, mizerabili, anii ‘70, mizerabili, anii ‘80, mizerabili, anii ‘90, așijderea, fiecare decadă altfel mizerabilă, căci istoria e mai mult decât inventivă în rele. (…) A fost mizerabila mea soartă și viață. Abia de la jumătatea anilor 2000 am simțit că lucrurile se schimbă și că soarele parcă stă să iasă din nor, dar tocmai atunci a început implacabila destructurare a valorilor, a educației, a culturii, a artelor, la care asistăm azi. Pentru că nu criza economică și financiară e lucrul cel mai neliniștitor azi, ci criza morală și intelectuală a lumii în care trăim.

- “Mă consider deja un expatriat. Am fost eliminat din viața publică de la noi cu o brutalitate securistică, și nu mi-a luat nimeni apărarea. Cei din lumea culturală m-au tratat la fel. Am înțeles, în fine, că nu însemn nimic pentru nimeni în România de azi. Nu mai am nicio legătură cu viața publică românească și nici nu vreau să mai am. Trăiesc în colțul meu liniștit, pentru prima dată împăcat cu mine însumi, relaxat, fără nimic de arătat în afară. Îmi ignor compatrioții la fel de mult cum mă ignoră și ei pe mine. S-au rupt legăturile, nu mai am nimic să le spun. Că trăiesc în Austria, în America sau în România e total indiferent pentru mine. Înstrăinarea e aceeași.

- “N-am trăit niciodată între scriitori. Nici nu m-am luat în serios ca scriitor, cum fac atâția. Cred că relația dintre mine și lumea literară de la noi, întotdeauna una incomodă, a depășit și invidia, și ura pe care le-am suportat 30 de ani în șir. Peste toate s-a așternut cea mai senină și mai sinceră indiferență. Reciprocă și reciproc avantajoasă.

- “Mai întâi trebuie să ai o țară și apoi un brand de țară. Când vei avea o țară, va apărea și brandul de țară potrivit. Dar toate eforturile politicii noastre sunt concentrate spre distrugerea acestei țări. De aceea, poate cel mai potrivit brand de țară pentru noi ar fi buldozerul.

- “Pentru mine nu există România, Polonia sau Cehia, există doar oameni. Dacă am căzut de mult de acord că nu există vinovăție colectivă, de ce credem mai departe în superstiția gândirii colective? Eu nu mă identific cu România și nu știu ce a recuperat și ce n-a recuperat România.

Un comentariu on “Mircea Cărtărescu: “Mă consider un expatriat. Am fost eliminat din viața publică cu o brutalitate securistică””


  1. Camelian Propinatiu a spus:

    Mircea Cartarescu a impins demitizarile departe, netinând seama, când a inceput Orbitorul si gazetaria, de românii din jurul României, unde Eminescu si Stefan cel Mare erau simboluri care coagulau efortul civic si politic al luptei pentru supravietuirea identitatii. Si s-a pomenit el insusi „demitizat“. Dar CUM? Exploatându-se nivelul de vidanja al vietii noastre intelectuale. In primul rând, dezastrul ca au bani sa cumpere carti mai mult necititorii! Combatând ideea neferice de a-l ataca pe Stefan cel Mare prin formula „Nu-i de mirare ca toti moldovenii de azi ii seamana ca doua picaturi de apa: pitici, peltici si degraba varsatori de sânge nevinovat.“ din Orbitor 3, am avut surpriza ca multi fani n-au ajuns cu lectura la pagina 420! In al doilea rând, dealtfel legat tot de necitire, mitul cartarescian a fost lovit prin recursul la citatul decontextualizat: supramediatizatul enunt cu Regina Angliei nu apartine nici macar Autorului textului, ci unui tortionar securist de la Jilava (Orbitor 3, p. 241). In al treilea rând, si-a aratat rânjetul invidia/ura nechezolilor care au acceptat si savurat flagelarea. In realitate, Mircea Cartarescu nu s-a impus in Weltliteratur prin ICR, ci prin valoarea textului dincolo de regretabilele derapaje spre postromânism. Altminteri, ICR e doar o picatura intr-un ocean, candidatii Nobel sprijinindu-se oriunde in lume cu INTREAGA forta a statului.

Comenteaza