1 decembrie 1918 – 1 decembrie 2010. 92 de ani de Românie şi românisme

1 decembrie 2010 | 0

Unirea de la 1918 a reprezentat un punct nevralgic în scurta istorie a României moderne. Momentul în sine a fost un succes naţional, iar conjunctura favorabilă de acum 92 de ani pare irepetabilă. În toată această perioadă România a trecut de la o monarhie adeseori autoritară, la un regim comunism de represiune, pentru a ajunge, timid, la un statut democratic / european subţire şi încă incert.

România s-a modificat radical de la Marea Unire din 1918, iar românii dau astăzi senzaţia că, între propriile graniţe, s-au “românizat” iremediabil. Fiind mereu doar o cultură minoră, în ciuda sloganurilor patriotarde iscate vremelnic de vremurile tulburi, România nu s-a impus niciodată în lume ca “brand” în sine, ci doar prin câteva personalităţi remarcabile.

Toţi românii care au intrat în universalitate s-au împlinit în afara ţării: de la vârfurile intelectualităţii interbelice, până la sportivii de astăzi, România a exportat nume, nu şi o identitate proprie. Iar visul de a deveni o mare putere balcanică şi europeană pare imposibil de împlinit vreodată. Cum să nu fie aşa când între hotarele unui stat naţional firav au rămas numai accentele cele mai neghioabe ale unei culturi care, dacă a asimilat vreodată ceva bun, a şi scăpat repede de preţioasa “povară”… Românismul conduce acum România, iar acest lucru se va resimţi pentru multe generaţii.

În contextul Zilei naţionale a României, iată câteva elemente de culoare cu referire la semnificaţia datei de 1 decembrie la noi şi în lume, precum şi două momente simbolice din ultimii ani în care a fost “implicat” imnul naţional “Deşteaptă-te române“.

- 1 decembrie nu e doar Ziua naţională a României, ci şi Ziua naţională a… Republicii Centrafricane (vecină la graniţă cu “pitorescul” Congo). Deviza naţională a acestui stat pare un îndemn ce, fără nici o ironie, ar trebui aplicat şi în România contemporană: “Unité, Dignité, Travail“.

- Evenimente care au avut loc în lume la 1 decembrie: Washington devine capitala SUA (1800), Hans Christian Andersen îşi publică primele poveşti (1835), s-a născut regizorul şi actorul american Woody Allen (1935).

- Evenimente care au avut loc în România la 1 decembrie: Marea Unire (1918), s-a născut “Mr. Jazz of Romania”: Johnny Răducanu (1931), inaugurarea Arcului de Triumf de la Bucureşti (1936), prima emisie Pro TV (1995)

- În 2005, Pro TV lansează mai multe variante comerciale ale imnului naţional “Deşteaptă-te române“, printre care şi o variantă cântată de manelişti. Momentul, controversat la vremea respectivă, nu este nici pe departe atât de cinic şi antinaţional cum l-au prezentat unii inflamaţi, ci doar o iniţiativă comercială savuroasă şi nu departe de “specificul naţional” actual.

IMNUL “DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE” INTERPRETAT DE MANELIŞTI

- În 2008, naţionala de fotbal a României, cu Cristi Chivu căpitan de echipă şi Victor Piţurcă antrenor, “recită” emoţionant “Deşteaptă-te române” la Zurich, la ultimul Campionat european la care am participat. Este poate pentru prima dată când pe un stadion din Europa s-au aflat peste 15.000 de suporteri români, care au cântat din toţi rărunchii imnul naţional al României

NAŢIONALA LUI CHIVU LA EURO, CÂNTÂND “DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”

Comenteaza